Nouazeci de zile si nopti in Gradina Maicii Domnului!

  Redau mai jos, cateva randuri scrise despre Calatoriile mele la Sfantul Munte, aparute in revista Psychologies, ( http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/confesiune-calatorie-la-athos-2140420 ); aici pe Blog in versiunea integrala:

                                    90 de zile şi nopţi  în Grădina Maicii Domnului – peregrin de Athos

 Iată-mă din nou în Ouranopolis – “Oraşul Cerului” cu o noapte înaintea îmbarcării la Athos. Anul trecut aceeaşi noapte plină de nelinişti şi vise lucide mă despărţea de ceea ce urma să fie o lună şi jumătate de căutări şi pelegrinări la Sfântul Munte, “patria celestă” a atâtori monahi căutători de isihie şi mântuire sufletească. Atunci păşeam în total necunoscut, anul acesta deşi în parte îmi este familiar Muntele, ştiu că sub har – deşi încerci un soi de senzaţie de intimitate greu de evocat ( “Dumnezeu este mai aproape de noi decât propria venă jugulară” ), oricât te-ai pregăti şi planifica nu poţi trăi decât ‘în-surprins’ şi experiind o stare perpetuă de nou, de înnoire. Senzaţia de cufundare într-un izvor mereu proaspăt; căci acesta e şocul iniţiatic pe care îl resimţi când păşeşti pentru prima dată la Sfântul Munte – experienţa nemediată a Duhului Sfânt, pe care – dacă civilizaţia n-a reuşit să facă din tine un tip grobian şi insensibil – o percepi ca pe o adiere ce-ţi mângâie deopotrivă obrazul şi fiinţa ta adâncă; înţelegi acum de ce i se mai spune si Mângâietorul. Şi dacă mânâgie, de ce ‘şoc iniţiatic’?! Pentru că iţi revelează brusc un nivel existenţial faţă de care … dormeai. Te mută pe altă frecvenţă şi te deschide ontologic. Are un ‘vibe’ cu totul aparte! Remarci cum ţi se schimbă paradigma, cum pe nesimţite vechiul pământ îţi alunecă de sub picioare. N-aş zice că te trezeşti instantaneu – deşi unora li s-o fi întâmplat – dar că simţi o anume adiere, un suflu tainic, şi începi să îţi dai seama că dormi, că visezi. Şi trezirea o conştientizezi şi începi să ţi-o explici apoi treptat în decursul câtorva zile. Asta-i, ai păşit într-un “nou-tărâm”, expect to unexpectable!

O lună şi jumătate  în faţă de revederi de locuri şi peisaje absolut mirobolante, de suflete ce mi-au devenit dragi prin bunătatea şi ospitalitatea cu care m-au primit şi prin căutările spirituale pe care le împărtăşim – şi de care mi-a fost atât de dor, dar şi de aventură şi de necunoscut! Tot atât am stat şi prima dată. De fapt a “cronometra” (precis) timpul aici e un fel de a zice, căci ca şi în cazul “spaţiului” se petrece aceeaşi conversie de la fizic la metafizic, aceeaşi trans-mutare: Sfântul Munte, prin harul cu care este investit, trece dimensiunile spaţio-temporale sub alte legi şi alt prag de conştiinţă. (Realitatate utopică-ucronică).

În sfârşit 7 dimineaţa, ne îmbarcăm pe Aghia Ana. Vasul spintecă apele de cleştar ale Egeei, pescăruşi ce se hrănesc din zbor din mâinile ce ţin întinse peste balustrade biscuiţi ori bucăţele de pâine. Atmosferă pestriţă: turişti, pelerini, călugări, câţiva muncitori adunaţi laolaltă. În faţă zvelt, maiestuos, ridicându-se direct din mare până la 2000 de metri, vârful Athon!... Cine ajunge până acolo poate trăi şi pătrunde în chip privilegiat, liniştea duhului; acolo chiar te simţi ca în cer, dar s-ar putea să nu fi pregătit pentru asta…

Uite şi primele arsanale ce vestesc mânăstirile cuibărite printre steiurile dogorite de soare. Adevărate cetăţi, cu ziduri înalte de apărare şi porţi ferecate în ghinturi metalice – pe vremuri asediate de piraţi şi invazii păgâne – adăpostind şi azi altfel de bogăţii: moaşte de sfinţi, icoane făcătoare de minuni, vaste biblioteci cu vechi manuscrise, dar mai ales sufletele rugătoare ale monahilor.

Vasul a început să acosteze în dreptul faimoaselor mânăstiri, lume care urcă şi coboară. Mânăstirea Sfântul Pantelimon sau Rusikonul cum mai este cunoscută cu turlele sale verzi – unde la slujbe se cântă nu după stilul psaltic bizantin, ci după felul slav, la fel ca în biserica rusă. Îmi amintesc cum Radu, tovarăşul meu de anul trecut, a fost profund impresionat de acest stil de cântări, mult mai cald şi mai emoţional decât cel folosit îndeobşte în Athos! În parenteză fie spus, multă vreme i-am înţepat egou-ul spunându-i că în realitate a fost impresionat de repetarea frecventă a numelui său, “Radost” în rusă însemnând “bucurie”; “Bucură-te!” fiind cuvântul care se repetă cel mai des când se citeşte un acatist.

Tot aici sunt însă şi moara şi chilia unde s-a vieţuit Sfântul Siluan Athonitul, considerat de multă lume ultimul mare sfânt de la Athos! Un lucru pot mărturisi cu mâna pe inimă: o singură dată am mai trăit ceva asemănător – deşi unora s-ar putea să nu le placă comparaţia - la un alt Munte Sfânt, de data aceasta în India, la Arunchala; locul unde a vieţuit Ramana Maharishi: îmi amintesc cum, ajuns acolo, dintr-o dată mi s-au stins toate grijile şi frământările, cum o mare pace s-a aşternut peste fiinţa mea. Tot aşa şi aici. O prezenţă liniştită, ce parcă îşi extindea pacea până la capătul universului. Nimic spectaculos, nimic cu iz “extatic”, doar linişte sufletească fără margini şi o senzaţie de simplitate; ştiu că mi-a venit să exclam la un moment întocmai ca unul din apostoli odinioară: - Haide să ridicăm trei colibe aici! Şi pariez că tovarăşul meu de drum nu s-ar fi arătat cu nimic mirat, căci şi el era cuprins şi-şi odihnea fiinţa în aceeaşi “eternă pace”. 

Deşi nevizibile Sfântul a lăsat aici urme adânci – căci asta presupune prezenţa autentică a sfinţeniei: metamorfoza întru divin a întregii creaţii, de ceea ce de altfel întregul Munte se bucură: transfigurare! Un aspect pentru care merită să vizitezi aceste locuri, chiar şi să nu fi atras de viaţa spirituală de aici, sunt încântătoarele peisaje! Doar că, nu îţi încântă ochiul doar frumuseţea fizică, ci percepi în mod insesizabil şi harul ce transfigurează! Transfigurează natura - aşa cum presimţi şi vezi la noi în minunatele plaiuri presărate cu mânăstiri şi schituri din nordul Moldovei şi Bucovina -, transfigurează chipurile oamenilor ce vieţuiesc aici, multora dintre ei redându-le înfăţişare de copii: cazul bătrânului-copil monah din faţa noastră, îmbrăcat într-o salopetă decolorată până la cenuşiu de soare, care vinde turiştilor de pe vas cruciuliţe, metanii şi alte sfinte gablonţuri în care se recunoaşte priceperea unor mâini harnice.

Vasul îşi continuă croaziera în timp ce ochii mei cercetează potecile montane pe care le-am bătut în pelerinajul de anul trecut. Observ cum se trezeşte în mine ritmul zilelor în care străbăteam muntele de la o mânăstire la alta, minunându-mă de splendoarea locurilor ce-mi ieşeau în cale şi bucurându-mi inima de numele sacru al lui Hristos, alternând cu nopţile lungi de rugăciune prin mânăstirile şi schiturile pe unde poposeam. Acest ritm în care intri vrei nu vrei pe perioada şederii la Sfântul Munte, îl simt cum pulsează din nou în mine. Primele zile, până te obişnuieşti e într-adevăr dificil. Condiţia de pelerin la Sfântul Munte presupune îmbrăţişarea unui anume program şi stil de viaţă: trezirea în fiecare noapte între 2 şi 4 – în anumite mănăstiri programul e mai blând în altele mai draconic - şi participarea la slujbele de noapte ce culminează spre dimineaţă cu liturghia, micul dejun. Imediat după împachetăm şi o luăm la picior pe poteci de piatră – ce aduc cu cărarea magică din Vrăjitorul din Oz - spre următoarea mânăstire; cu tot cu popasuri şi în funcţie de ţinta aleasă, se ajunge de obicei spre după-masă, taman la cea de-a doua masă a zilei – două sunt de toate şi se mănâncă împreună cu întreaga comunitate în aşa numitele “trapeze”, în deplină tăcere în timp ce un călugăr citeşte rugăciuni cu glas tare. În jurul orelor 5 sau 6 p.m. are loc o altă slujbă de vreo două ore în care spre final sunt venerate şi sfintele moaşte aflate în biserica respectivă. Pe la 9 cel târziu 10 seara cazi frânt pe patul tău. Ai nevoie de ceva odihnă căci la două ore după miezul nopţii clopotele anunţă  din nou slujbe şi rugăciune de obşte. Sâmbată noapte sau de sărbători rugăciunea curge în biserică aproape fără întrerupere. Acest ritm punctat cu post şi privegheri, orientarea continuă spre Dumnezeu, liturghia la care participi în fiecare zi, împărtăşirea deasă cu Sfintele  Taine, produc în scurtă vreme o scoatere din cele lumeşti, o schimbare a stării de conştiinţă, metanoia aşa cum i se spune tehnic.

E incredibilă această transformare ce are loc când se trece de la planul teoretic efectiv la practică: ca modalitate de dezvoltare personală şi actualizare-de-sine, altfel spus ca “tehnologii de activare a potenţialului uman” în mare vogă azi în Occident, spiritualitatea noastră răsăriteană dă dovadă de un redutabil arsenal: luată şi doar privegherea în sine, îmbinată cu starea de prezenţă vie şi rugăciunea - ca exerciţiu spiritual, deschide spre zone din inconştient încă neexplorate şi activează dimensiuni nebănuite ale fiinţei noastre. …Cu toate acestea, creşterea urmărită are în vedere saltul calitativ de la cele umane la cele divine, de la energiile create spre cele increate, altfel spus îndumnezeirea omului.

Îmi amintesc de primul contact cu sfintele moaşte şi icoanele făcătoare de minuni aici la Muntele Athos! S-a întâmplat la Mânăstirea Iviron. A fost mai întâi o jumătate de noapte în care eu am stat vrăjit în faţa unei icoane a Maicii Domnului cu Pruncul. Poate pare total nebuneşte  şi îmi asum ceea ce spun, icoana avea prezenţă. Mi-a vorbit într-un fel care n-are nicio legatură cu vocile noastre interioare pe care toţi le auzim la un moment dat, mi-a vorbit plin de blândeţe şi dragoste, şi am simiţit efectiv cum mă mângâie. Mi-a vorbit  în limbajul iubirii pe care numai Dumnezeu şi Sfinţii lui îl ştiu… Până atunci n-am ştiut ce e aceea o icoană făcătoare de minuni, aveam respectul cuvenit faţă de icoane, dar nu mă confruntasem cu “fenomenul” acesta. A doua zi aflu că icoana respectivă se numeşte Portăriţa şi e renumită aici la Athos şi nu numai, fiind considerată una din cele mai sfinte icoane ale ortodoxiei. Iar când am fost invitaţi în paraclisul dintr-o absidă laterală a bisericii, unde fără exagerare erau sute de sfinte moaşte, după ce m-am închinat şi m-am rugat, când am ieşit, corpul şi mintea îmi erau altele. Eram transformat, parcă ieşisem de la terapie intensivă! Efectiv am simţit cum trupul în fiecare părticică a lui îmi este străbătut de energii şi raze benefice, în fiecare celulă  simţeam un ‘bâzâit’ plăcut, o vibraţie ce ‘detoxifică’ şi vindecă; mintea era şi ea curată de gânduri şi griji, psihicul relaxat, întreaga fiinţă îmi era invadată de o stare de bine ca după o doză zdravănă de endorfine. Că oamenii spun că se vindecă de cancer sau de alte maladii în preajma celor sfinte, nu mă mai miră! Acolo se produce efectiv o terapie Body-Mind-Spirit!

Uite şi cuibul de heruvimi – Simonos Petras, cea mai spectaculoasă mânăstire ca aşezare: e o cetăţuie plasată în vârful unei stânci ce-ţi taie respiraţia, ce descinde direct din valurile translucide ale mării; de zidurile ei stau agăţate scări cu trepte înguste şi lungi balcoane exterioare pe care atunci când umbli eşti cuprins de beţia zborului şi de vertij. E cunoscută şi ca mânăstirea de ‘harvardişti’, căci se spune că sunt strânşi mulţi intelectuali cu studii înalte aici. Cântările psaltice sună tare bine şi sunt renumite, psalţii par şi ei a fi bine şcoliţi. În strane un monah chinez, cu mustăţi prelunge şi barbă ascuţită şi nu foarte deasă, prototipul maestrului oriental din filmele cu karatişti ‘zburători’. Pare greu de asimilat imaginea asiaticului îmbrăcat în straie de călugăr - în aceeaşi categorie a perplexului cu cei doi negri ori a uriaşului roşcovan scandinav, călugări şi ei ortodocşi pe care i-am reperat prin mânăstirile athonite.

Când mă gândesc însă la unele mode de transculturalitate - care au început să devină “trendy” chiar şi în spaţiul nostru românesc -, în care occidentali însetaţi de căutări şi experienţe spirituale pleacă spre populaţiile tribale din jungla Amazonului pentru a găsi şi gusta din arborele-înţelepciunii şi cunoaşterii-de-sine întruchipat de labirintica liană Ayahuasca  ori să se afunde, conduşi de incantaţiile unui şaman, în lumi  intermediare, viziuni psihedelice şi extaze psilocybe; sau la acei temerari care  părăsesc civilizaţia pentru a se refugia la picioarele unui guru - ori ale vreunui mistic excentric - într-un ashram de această dată undeva pe maluriule Gangelui ori în vreo mânăstire uitată de lume prin povârnişurile aproape de cer ale Himalayiei – ei bine, privind din această perspectivă nu mai pare atât de senzaţională imaginea unui călugăr de culoare ori asiatic ce a venit să deprindă rugăciunea inimii în ascunzişurile Sfântului Munte şi să îşi găsească mântuirea în duhul sapienţial al ortodoxiei! Să descopere, aşa cum se spune în limbajul inţiaţilor, pomul vieţii.

Fluxul de amintiri se deschide din ce în ce mai mult pe măsură ce alte locuri mi se perindă prin faţă în timp ce vasul îşi urmează neabătut drumul său de ape. În faţă, cu fruntea cufundată într-un nor,  Athonul! Mitologiile locale decriptează acel nor care se abate des asupra vârfului Athosului – când altfel atât cât cuprinde privirera nu există nici urmă de norişor pe întreg regatul lui Uranus – ca fiind însuşi Duhul Sfânt.

În curând vom acosta în arsana la Sfântul Pavel. Pe dreapta la câteva sute de metri, o scobitură în munte adăposteşte chilia unde a locuit pentru o perioadă părintele Sofronie Saharov, discipol de-al Sfântului Siluan şi părintele duhovnicesc al lui Rafail Noica de la noi.

De aici de la Mânăstirea Sfântul Pavel, nu mai există drum lat pe care să ruleze maşinile 4x4 – Toyota şi Mitsubishi, caprele negre ale Athosului – ci doar poteci înguste de munte, unde pasul pelerinului se amestecă cu urmele de copite ale mularilor încărcaţi de poveri. De abia pe partea cealaltă a muntelui, începând cu marele schit-mânăstire de români de la Prodromu, reîncep drumurile de maşini. Până acolo, între pietrele tăioase şi tăcute ale muntelui şi direct sub văpaia soarelui se desfăşoară ascetică, de o sălbatică frumuseţe, partea cea mai sihastră a muntelui. Schituri tot mai mărunte cu doar câţiva călugări în ele, peşteri şi grote unde s-au nevoit sfinţi vestiţi ori dintre cei neştiuţi – şi unde pentru câteva ceasuri te poţi feri de căldură adapostit de pereţii concavi ce par înzestraţi cu misterioşi ochi şi urechi, şi cu care dacă şti a grăi în limba lor secretă,  afli povestea şi primeşti din suflul celor ce s-au nevoit aici -, anahoreţi ascunşi vederii de stânci arse de soare ori vieţuind prin bordeie săpate în pământ în proximitatea izvoarelor – aşa cum mi-a dat Maica Domnului să mă întâlnesc hai-hui şi fără de veste cu unul dintre ei, să petrec câteva zile alături de el şi să gust din indicibila şi minunata viaţă a vagabondului spiritual: pustnicul cu pricina fiind nici mai mult nici mai puţin decât fost prieten din vremea liceului, amic de rocăreală, vocal de trupă de “metale”…

Continuând potecile aride de piatră, străjuite ici colo de tufe de spini şi cactuşi, ajungi în Karulia; ceea ce se traduce prin “scripete”. Căci pe un versant imens de stâncă ce stă să se prăvălească direct în mare, stau retraşi o “specie” aparte de anahoreţi, cei care au întrerupt orice contact cu semenii, dedicându-se exclusiv rugăciunii şi unirii cu Dumnezeu şi la grotele ori minusculele adăposturi de piatră, în care se ascund de arşiţa soarelui şi de ochiul curios al rarului pelerin ce se aventurează prin aceste părţi, este imposibil de ajuns. Când si când, călugării din celelalte chilii trimit provizii spre viziunele lor suspendate, prin nişte coşuri ce travesrsează abisul trase de un sistem de sârme şi scripeţi. Oare inima mea deja ştia de pe acum ceea ce aveam să trăiesc în această nouă descindere aghioritică, când adăstând câteva ceasuri în dreptul versantului de piatră, şi începând să înşir mărgăritarele de lână ale metaniilor în ritmul rugăciunii, am simţit cum deodată rugăciunea mea prinde aripi şi avânt, cum este luată pe sus de o altă rugăciune, mult mai puternică şi mai vie, mai experimentată, şi aşa smulsă ca de o pasăre de pradă este dusă spre un văzduh şi nişte înălţimi de ale căror existenţă nu  avusem habar.

Privirile îmi sunt acaparate pentru câteva momente în exclusivitate de Athon, vârful străjer al Grădinii Maicii Domnului. Locul-fără-de loc unde, cu exact un an în urmă, într-un timp-fără-de-timp, mi-a fost dat – un alt cadou nemeritat – să mă cufund în marea-de-linişte a muntelui. Genune primordială în care contemplaţia tuturor asceţilor şi rugătorilor aghioriţi a săpat, ca nişte carii fără odihnă, văi fără de capăt şi abisuri de isihie. Un soi de vid împăcat în sine, o linişte tainică a începuturilor şi sfârşiturilor, din care parcă toate răsar şi toate se absorb. Acolo, pe Athon, la  6500 de picioare deasupra mării, cumva cu senzaţia de întredeschidere spre împărăţia-cerului, extras din robotirea şi zgomotul de fond al civilizaţiei, atins de duhul rugăciunii ce împresoară şi animă nevăzut întregul Munte, am trăit în răstimp, preţ de câteva zile, cât am rămas suspendat deasupra lumii, acea linişte cred, pe care o caută ‘smintiţii’ ce părăsesc ‘viaţa’ şi se retrag aici pentru a afla o altă viaţă mai tainică şi care în jargonul sfinţilor se numeşte: isihie! O linişte şi o pace pe care îndrăznesc să le numesc - mărturisesc! -  alfa şi omega!... Pe care, atunci când din nou asaltat de tumultul patimilor şi de norul de tăuni al grijilor de care ca prin minune ai fost cumva ferit o vreme, o pierzi, o dulce şi dureroasă tânjire continuă să o caute şi să-i atingă cu tandră însufleţire amintirea ce persistă…

Căpitanul anunţă prin difuzor următoarea oprire. Trezit din visarea cu ochii deschişi, mă pregătesc să cobor; să păşesc în frumuseţea Athosului ce-ţi mişcă sufletul şi să mă las iarăşi furat de farmecul şi vraja sa bună, ce menţine trezvia.

Desigur nu totul e lumină şi voie bună aici! Prin grădină stă la pândă şi “vrăjmaşul”  - ca să folosesc din nou un cuvânt de-al locului, ce-ţi tulbură tihna şi te confruntă cu propriile limite. Tura asta a fost însă vorba de partea luminoasă a muntelui şi nu de “întâlnirea cu umbrele”… Povestile mânăstireşti pe această temă le las pentru un viitor episod.

În ceea ce mă priveşte, ca om relativ umblat,  însetat de apa-vie şi căutător de reală tămăduire şi schimbare – regăsire -  a fiinţei noastre, de la metodele cele mai recente ale psihologiei şi psihoterapiilor sistemice şi transpersonale şi până la modalităţile specifice de vindecare tradiţionale, Muntele Athos ocupă pe harta mea ‘esoterică’ un loc cu totul aparte; de aceea revin aici, şi tot din acest motiv nu mă sfiesc să-l numesc la rândul meu: Sfântul Munte! Iar faptul că tradiţia în care m-am născut oferă lumii astfel de locuri magice, mă bucură şi mă umple de o neasemuită putere.

 ( acelasi text insotit de niste poze inedite facute la Muntele Athos si pe pagina de blog Frecventa Sufletului! http://frecventa-sufletului.blogspot.ro/2014/01/90-de-zile-si-nopti-in-gradina-maicii.html )

Ca de cand nu ne-am vazut, multa vreme au trecut.

Pe unde o mai fi umblat si ce-o mai fi cu baiatu' asta, ca de doi ani i-am pierdut urma!?! 

Hopa-popa observ ca peste cateva zile se implinesc doi ani de la ultima postare!!!...

Intre timp am votat chiar si un presedinte... Johannis il cheama! Nu stiu daca i-am scris bine numele, ca inca nu m-am familiarizat cu herr...

Cum am ajuns de pe plaja din Sfantul Gheorghe pe falezele stancoase ale Muntelui Athos si de aici la Piatra  Neamt - scriind o carte despre calatoria mea nemaivazuta, nemaipomenita, nemaipovestita etc!  la Sfantul Munte... e o cale pe care o s-o reiau pas cu pas si pe sotron!

Sunt curios cine mai paseste alaturi de mine??? Ca tot pas-intru-frumos se cheama!!!!

Intre timp sa va arat niste locuri frumoase, apoi vine si textul:

   

medalion III yoga - Sf. Gheorghe

 

  

                                                                                  

Rugaciune in Inima Frumusetii

    
          O rugaciune de o frumusete de-a dreptul transfiguratoare e si Acatistul de multumire '' Slava lui Dumnezeu pentru toate" - lasat noua de un mitropolit al Rusiei, Trifon.

          Poeticul respira atat de unit cu rugaciunea incat nu poti sa nu fi miscat. De altfel, pentru acest dar minunat si pentru predicile sale ce atingeau inimile oamenilor ce-l ascultau,  Vladica Trifon mai era alintat :) si 'Gura de Aur'.

      

 ACATIST  DE  MULTUMIRE

" SLAVA  LUI  DUMNEZEU  PENTRU  TOATE"

Dupa   obisnuitul   inceput   se   zic   Condacele   si   Icoasele.

CONDACUL  I

            Imparate   al  veacurilor,   Cel  ce  nu  suferi   stricaciune,  Tu  tii   in  dreapta   Ta   toate   cararile  vietii  omenesti  cu  puterea  proniei  Tale  celei  mantuitoare.  Iti  multumim   pentru   binefacerile  Tale  cele  aratate   si  cele  ascunse,  pentru  viata  pamanteasca   si  pentru  cerestile  bucurii  ale  Imparatiei  Tale.  Arata-ne  si  de  acum  mila  Ta,  celor  ce  cantam:  Slava Tie,  Dumnezeule  in  veci!

ICOS  I

             Venit-am  pe  lume  prunc  slab  si  neajutorat,  dar  Ingerul  pazitor  a  intins  aripi luminoase,  ocrotind  leaganul  copilariei  mele.  Dragostea  Ta  straluceste de  atunci  peste  toate  cararile  mele,   in  chip   minunat  calauzindu-ma  catre  lumina  vesniciei.  Cu  slava  sau  aratat,  din  prima  zi  si pana  acum,  darurile  Proniei  Tale  cele  imbelsugate.  Iti  multumesc  si  strig  cu  toti  cei  care  Te   cunosc  pe  Tine:

        Slava  Tie,  Celui  ce  mai  chemat  la  viata;

        Slava  Tie,  Celui  ce  mi-ai  aratat   frumusetea  lumii;

        Slava  Tie,  Celui   ce   ai  deschis  inaintea mea  cerul  si  pamantul  ca  pe  o  carte a  vesnicei  intelepciuni;

        Slava  Tie,  pentru  vesnicia  ce  se  arata  in  luma  cea  vremelnica;

        Slava  Tie,  pentru  milele  Tale  cele  aratate  si  cele ascunse;

        Slava  Tie,  pentru  fiecare  suspinare  in  incercarile  mele;

        Slava  Tie,  pentru  fiecare  pas  al  vietii,  pentru  fiecare  clipa  de  bucurie;

        Slava  Tie,  Dumnezeule,  in veci!

CONDACUL  II

              Doamne,  ce  bine  e  sa  fii  oaspetele  zidirii  Tale:  vantul  bine  inmiresmat,  muntii  care  tind  spre  cer,  apele  ca  niste  oglinzi  nemarginite  in  care  se rasfrang  aurul  razelor  si  curgerea  lina  a norilor.  Intreaga  fire  sopteste  tainic,  toata  e  plina  de  mangaiere,  pasarile  si  dobitoacele  poarta  pecetea iubirii  Tale.  Binecuvantat  este  pamantul  cu  frumusetea  cea  degrab  trecatoare  care  desteapta  dorul  de  vesnicul  locas  unde  intru  nestricacioasa  frumusete  se  aude  cantarea:  Aliluia!

ICOS  II

             M-ai  adus  in  viata  aceasta  ca  intr-un  rai  preasfant.  Am  vazut  cerul  ca un  potir  albastru  si  adanc,  in  azurul  caruia  canta  pasarile,  am  ascultat  fosnetul  linistitor  al  padurii  si  susurul  dulce - glasuitor  al  apelor,  m-am  infruptat  din roadele  bine  inmiresmate  si  dulci,  ca  si  din  mierea  cea  parfumata.  Ce  bine  e la  Tine  pe  pamant  si  cata  bucurie  sa fii  oaspetele  Tau!

        Slava  Tie,  pentru  praznicul  vietii;

        Slava  Tie,  pentru  buna  mireasma  a  lacramioarelor  si  a  trandafirilor;

        Slava  Tie,  pentru  felurimea  cea desfatata  a  roadelor  si  a  semintelor;

        Slava  Tie,  pentru  stralucirea  de giuvaer  din  roua  diminetii;

        Slava  Tie,  pentru  surasul  desteptarii  scaldate  in  lumina;

        Slava  Tie,  pentru  frumusetea  zidirii  mainilor  Tale;

        Slava  Tie,  pentru  viata   veacului  acesta,  prevestitoare  a celei ceresti;

        Slava  Tie,  Dumnezeule,  in veci!

CONDACUL  III

            Prin  puterea  Sfantului  Duh  imprestie  mireasma  orice   floare - tainica  adiere  de  parfum,  gingasa  alcatuire  de  culori,  frumusetea  Celui  mare  intru cele  smerite.  Lauda  si  cinste  Facatorului  de  viata  Dumnezeu,  Cel  Care  a  incununat  tarina  cu  aurul spicelor  si  cu  azurul  abastrelelor,  iar  sufletul  cu  bucuria  vederii  celor  tainice.  Veseliti-va  si-I  cantati  Lui:  Aliluia !

ICOS  III

            Cat de  minunat  esti  in  sarbatoarea  primaverii,  cand  se trezeste  la viata  toata  faptura  si  noi  strigam  ca  bucurie  catre  Tine:  Tu  esti  Izvorul  vietii,  Tu  esti  Biruitorul  mortii !

            Mangaiate  de  lumina  lunii  si  de cantecele   privighetorilor  stau  vaile  si  codrii  in  vesminte  de  nunta.  Intreaga  lume  e mireasa  Ta  si  ca  pe  Mirele  ei  vesnic  te  asteapta.  daca  iarba  campului  astfel  o  imbraci,  pre  noi , oare  cum  ne  vei  preschimba  in  veacul  Invierii  ce  va  sa  fie?  Cum  vor  lumina  trupurile  noastre,  iar  sufletele  cum  vor  straluci?

      Slava  Tie,  Celui  ce  ai  scos  dintru  intunecimile  pamantului  felurite  culori  si  gusturi  si  miresme;

      Slava  Tie,  pentru  zidirea  cea  primitoare  si  bogata  in  mangaiere;

      Slava  Tie,  ca  ne-ai  inconjurat  cu  mii  si  mii  de  fapturi;

      Slava  Tie,  pentru  adancul  intelepciunii  Tale,  care  si-a  pus  pecetea  peste  intreaga  lume;

      Slava  Tie,  cu  evlavie  sarutam  urmele  pasilor  Tai  nevazuti;

      Slava  Tie,  Celui  ce  ai  aprins  inaintea  noastra  lumina  cea  stralucitoare  a  vietii  vesnice;

      Slava  Tie,  pentru nadejdea  vietii  nestricacioase,  nepierritoare  ,  desavarsite;

      Slava  Tie,  Dumnezeule,  in  veci!

CONDACUL  IV

             Cu  cata dulceata  ii indestulezi  pe  cei  ce  se  gandesc  la Tine,  ce  Facator  de  viata  este  Cuvantul  Tau  cel  Sfant!  Mai  placuta  decat  untdelemnul  si  mai  dulce  decat  fagurii  este  impreuna - grairea  cu  Tine. Rugaciunea  adusa  Tie  prinde  viata  si  se inaripeaza:  cu  ce  cutremur  se  umple  sufletul  si  cat  de  marete  si pline  de  talc  par  atunci  viata  si  faptura  toata!  Unde  nu  esti  Tu  -  acolo  este  pustiu.  Unde  esti  Tu -  acolo  e  bogatia  sufletului,  acolo  se revarsa,  ca  un  suvoi  de  apa  vie,  cantarea: Aliluia!

ICOS  IV

            Cand  se  lasa  inserarea  pe  pamant  si  se asterne  linistea  aducand  vremea  odihnei  si  a somnului  obstesc,  palatele  stralucitoare inchipuite  de  norii  poleiti  cu  aurul  amurgului  imi par  a  fi  camara  Ta.  Foc  si  porfira,  aur  si  azur  graiesc  proorocind  despre  frumusetea  cea  negraiata  a  cerestilor  Tale  salasuri  si  cu  glas  de praznuire  striga:

       Slava  Tie,  Celui  ce  ai  revarsat  asupra  lumii  adanca  pace;

       Slava  Tie,  pentru  raza  de ramas - bun a  soarelui  care  apune;

       Slava  Tie,  pentru  darul  somnului  odihnitor;

       Slava  Tie,  pentru  bunatatea  Ta  vadita  in  intuneric  prin  lumina  pe care  i  tesi in  inimile  noastre;

       Slava  Tie,  pentru  rugaciunile  smerite  ale  sufletului  pazit  de  inger;

       Slava  Tie,  pentru  desteptarea  fagaduita  in  bucuria  vesnicei  zile  neinserate;

       Slava  Tie,  Dumnezeule,  in  veci!

CONDACUL  V

            Nu  sunt  cumplite  viforele  pentru  acela   in  al  carui  suflet  straluceste  faclia  focului  Tau.  Imprejur  -  vreme  rea  si  intuneric,  groaza  si urlet  de  vijelie;  iar  in  sufletul  lui  pace  si  lumina:  acolo  e  Hristos !  Si  inima  canta: Aliluia!

ICOS  V

             Vad  cerul  Tau  stralucitor  de stele.  O, cat  esti  de  bogat  si  cate  lumini  ai !  Prin  razele  indepartatilor  luminatori  ma  priveste  vesnicia;  sunt  asa  mic  si  neinsemnat,  dar  cu  mine  este  Domnul  si  pretutindeni  sunt  pazit de  dreapta  Lui  cea  iubitoare.

        Slava  Tie,  pentru  necontenita  Ta  purtare  de  grija;

        Slava  Tie,  pentru  oamenii  pe  care pronia  Ta  mi  i-a  adus  in  cale;

        Slava  Tie,  pentru  dragostea  rudelor,  pentru  daruirea  prietenilor;

        Slava  Tie,  pentru  blandetea  dobitoacelor  care-mi  slujesc;

        Slava  Tie,  pentru  clipele  luminoase  ale  vietii  mele ;

        Slava  Tie,  pentru  bucuriile  limpezi  ale  inimii;

        Slava  Tie,  pentru  fericirea  de-a  trai,  de-a  ma  nevoi  si  de-a  contempla;

        Slava  Tie,  Dumnezeule,  in veci!

CONDACUL  VI

               Cat  esti  de maret  si  de  apropiat  intru  cumplita  suflare  a  furtunii,  cum se  vadeste atotputernicia   mainilor  Tale  in  serpuirea  fulgerelor  orbitoare:  minunata  este  maretia  Ta.  Glasul  Domnului  peste  campii  si  in  fosnetul  codrilor,  glasul  Domnului  in  purcederea  tunetelor  si  ploii,  glasul  Domnului  peste  ape  multe.  Laudat  fii   in  vuietul  muntilor   care  scuipa  foc.   Tu  scuturi  pamantul  ca  pe  un  vesmant;  Tu  inaltii pana  la  cer  valurile  marii.  Lauda  Tie,  Celui  ce  ai  smerit  trufia  omeneasca,  facand  se  se inalte strigat  de  pocainta:  Aliluia!

ICOS   VI

              Ca  fulgerul  cand  lumineaza camarile  ospatului  si  dupa  el  par  jalnice  toate  facliile,  asa  ai  stralucit  si  tu  in  sufletul  meu,  fara  de  veste,  la  vremea  celor  mai  mari  bucurii ale  mele;  iar  dupa  lumina  ta  de  fulger,  ce  palide,  intunecate  si  firave  pareau  aceste  bucurii...  Sufletul  meu  nazuieste  spre  Tine!

       Slava  Tie,  culme  a  celor  mai  inalte  visuri  omenesti;

       Slava  Tie,  pentru setea  noastra  nepotolita  dupa  impartasirea  cu  Dumenezeu;

       Slava  Tie,  Celui  ce  ai  aprins  in  noi  un  dor  mai  mare  de  cele  ceresti  decat  de  cele  pamantesti;

       Slava  Tie,   Celui  ce  faci  din  noi  fii  ai  luminii  invesmantandu-ne  cu  cele  mai  gingase  raze  ale  Tale;

       Slava  Tie,  Celui  ce  ai zdrobit  puterea  duhurilor  intunericului  si  ai  sortit  tot  raul  nimicirii;

       Slava  Tie,   pentru  descoperirile  Tale;

       Slava  Tie,  pentru fericirea  de  a  Te  simti  si  a  vietui  cu  Tine;

       Slava  Tie,  Dumnezeule,  in  veci!

CONDACUL  VII

                 In  sanul  minunatei  simfonii  care  ne  infasoara  cu  bogatele  ei  armonii  se  face  auzita  chemarea  Ta.  Tu   ne  descoperi  pridvorul  Imparatiei  ce  va  sa  fie  in  dulceata  cantarilor,  in  minunatele  acorduri  ale  suntetelor,  in  simtirea  inalta  din  glasuirea  lor,  in  stralucirea  lucrarii   artistului.  Orice  adevarata  frumusete   ne  poarta  sufletul  spre  Tine,  ca  o  puternica  chemare,  facandu-ne  sa  inaltam  cu  glas  de  sarbatoare  cantarea:  Aliluia!

ICOS  VII

                Cu  pogorarea  Sfantului  Duh,  Tu  luminezi  si  faci  sa  rodeasca arta  pictorilor,  inspiratia  poetilor,  gandirea  savantilor. Cu  puterea  cunoasterii   de  sus  patrund  ei  legile  Tale,  luminandu-le  adancul  intelepciunii  Tale  de  Ziditor.  Lucrarile  lor  si  fara  de  voie  Te  marturisesc:  O,  cat  te  mare  esti  in  operele  lor,  cat  esti  de  mare  in  omul  pe care  tu  l-ai  facut!

          Slava  Tie,  Celui  ce  Ti-ai  aratat  puterea  in legile  ce  carmuiesc  zidirea;

          Slava  tie,  ca  toata  faptura  e  plina   de legile  pe  care  i  le-ai  randuit;

          Slava  Tie,  pentru  tot  ce  ni  s-a  descoperit  prin  harul  Tau;

          Slava  Tie,  pentru   ceea  ce  cu  intelepciune  ne-ai  ascuns;

          Slava  Tie,  pentru  geniul  mintii  omenesti;

          Slava  Tie,  pentru  puterea  de-a lucra  cele  de  folos;

          Slava  Tie,  pentru  limbile  de  foc  ale  inspiratiei;

          Slava  Tie,  Dumnezeule,  in  veci!

CONDACUL  VIII

              Cat  de  apropiat  esti  de  noi  in  ziua  bolii!  Tu  Insuti  cercetezi  pe  cei  bolnavi,  Tu  Insuti  Te  apleci  spre  patul  celui  suferind.  Si  inima  lui  sta  de  vorba  cu  Tine.  Tu  luminezi  sufletul  cu  pace  in vremea  grelelor  patimiri  si  scarbe,  Tu  trimiti  ajutor  neasteptat.  u  mangai,  Tu  cercetezi  cu dragoste  si  mantui,  Tie  Iti   intaltam  cantare: Aliluia!

ICOS  VIII

             Cand,  prunc  fiind,  Te-am  chemat  cu  intelegere  pentru  prima  oara,  mi-ai  implinit  rugaciunea  si  mi-ai  adumbrit  sufletul  cu  pacea  harului  Tau.  Atunci  am  inteles  ca  Tu  esti  bun  si  fericiti  sunt  cei  ce  alearga  la Tine.  Am  inceput  a Te  chema   din  ce  in   ce  mai  des,  iar  acum strig:

          Slava  Tie,  Celui  ce plinesti  cererea  mea  pentru  cele  bune;

          Slava  Tie,  Celui  ce  veghezi  necontenit  asupra  mea;

          Slava  Tie,  Celui  ce  tamaduiesti  neputintele  si   scarbele  cu  trecerea  vindecatoare  a  timpului;

          Slava  Tie,  Celui  ce  singur  stii  de  ce  ingadui  sa fim  prigoniti  pe  nedrept;

          Slava  Tie,  Celui  prin  Care  nici  o  pierdere  nu  e de  neinlocuit  si  tuturor  le  daruiesti   viata  de  veci;

          Slava  Tie,  Celui  ce  faci  nepieritor  tot  lucrul  cel  inalt  si  bun;

          Slava  Tie,  Celui  ce  ne-ai fagaduit  reintalnirea  cea  dorita  cu  cei  de aproape  ai  nostri  adormiti  intru  nadejdea  Invierii;

          Slava Tie,  Dumnezeule,  in  veci!

CONDACUL    IX

              De   ce  zambeste  tainic  toata  faptura  in  zilele   de praznic?  De  ce  atunci  se  ravarsa  in  inima   o   minunata   usurare,   fara  asemanare  cu  cele  si  insusi   vazduhul  devine  altar   si  biserica  purtatoare  de  lumina?  E  adierea  harului  Tau,  e  stralucirea  Taborului,    cerul  si  pamantul  canta  atunci  lauda:  Aliluia!

ICOS  IX

              Cand  m-ai  insuflat  spre  a  sluji  aproapelui,  luminandu-mi  sufletul  cu  umilinta,  atunci  una  din  razele  Tale  nenumarate  a  cazut  asupra  inimii  mele,  si  ea  s-a  facut  purtatoare  de  lumina,  fier  in  vapaie:  am  privit  chipul  Tau  tainic  si  neapropiat.

         Slava  Tie,  Celui  ce  ai  preschimbat  viata  noastra  cu  faptele   bunatatii;

         Slava  Tie,  Celui  ce  ai  pecetluit  cu  negraita  dulceata  fiecare  din  poruncile  Tale;

         Slava  Tie,  Celui  ce    Te    salajluiesti  in  chip   nevazut  acolo  unde  adie  buna  mireasma  a milostivirii;

         Slava  Tie,  Celui   ce  ne-ai  trimis  nereusite  si  scarbe ,  ca  sa  ne  intoarcem  ochii  spre   suferinta  celorlalti;

         Slava  Tie,  Celui  ce  ai  pus  mare  rasplata  in  insasi  fapta  buna;

         Slava  Tie,  Celui  ce  primesti  avantul  spre  cele  inalte;

         Slava  Tie,  Celui  ce  invalui  cu  iubirea  mai  presus  de  toate;

         Slava  Tie,  Dumnezeule,  in  veci!

CONDACUL  X

             Un  lucru  prefacut  in  pulbere   nu  se  alcatuieste  iarasi  din   acesta,  dar  Tu  invii  pe  cei  a  caror  constiinta  s-a   stins  si  intorci  la  frumusetea  cea  dintai  sufletele  ce  o  pierdusera  fara  nadejdea  de-a  o  mai  dobandii.  Cu  Tine  nimic  nu  e  cu  neputinta  de  indreptat.  Tu  esti  cu  totul  dragoste.  Tu  esti  Cel  ce  pe  toate  le  zidesti  si  Cel ce  iarasi  dai  viata.  Pe  Tine  te  laudam cantand:  Aliluia !

ICOS   X 

             Dumnezeul  meu,   Cel  ce  cunosti  caderea  ingerului  trufas  al  zorilor,  mantuieste-ma  cu  harul  Tau,  nu  ma  lasa  sa  ma  indepartez  si  sa  ma  indoiesc de  Tine.  Ascute  auzul  meu,  ca  sa  aud  in  toate  clipele  vietii  mele  glasul  Tau  tainic si  sa-ti  strig,  iubitorule  de  oameni:

         Slava  Tie,  pentru  minunatele  potriviri  de  intamplari  pe  care  le-a  randuit  pronia  Ta;

         Slava  Tie,  pentru  presimtirile  daruite  de har;

         Slava  Tie,  pentru  povetele  glasului  tainic;

         Slava  Tie,  pentru  descoperirile  din  vis  si  din  trezie  ale  cuviosilor  Tai;

         Slava  Tie,  Celui  ce  zadarnicesti  planurile  nefolositoare;

         Slava  Tie,  Celui  ce  ne  trezesti  prin  suferinte  din  betia  patimilor;

         Slava  Tie,  Celui  ce  smeresti  spre  mantuire  trufia  inimii;

         Slava  Tie,  Dumnezeule,  in  veci!

CONDACUL  XI

          Prin  lantul  de  gheata  al  veacurilor  simt  suflul  fierbinte  al  dumnezeirii   Tale   si  dragostea   Ta  de  oameni.  Tu  esti  aproape,  sorocul  vremurilor  se  apropie.  Vad  Crucea  Ta:  ai  indurat-o  pentru  mine.  In  pulbere  se  asterne  duhul  meu  inaintea  Sfaintei  Cruci:  aici  e  biruinta  iubirii  si  a  mantuirii,  aici  nu  inceteaza  in  veci  lauda:  Aliluia!

ICOS   XI

           Fericit  cel  care  va  cina  in  Imparatia  ta,  insa  Tu  m-ai  impartasit  inca  de pe  pamant  cu  aceasta  fericire,  de  fiecare data  cand  mi-ai  intins  cu  dreapta  Ta  dumnezeiasca  Trupul  si  Sangele  Tau,  iar  eu,  mult  pacatosul,  am  primit  Sfintele  Taine  si  am  simtit  iubirea  Ta  cea  negraita  si  mai  presus  de  fire.

      Slava  Tie,  pentru  puterea  harului  Tau  cel  necuprins  si  de  viata  facator;

      Slava  Tie,  Celui  ce ai  inaltat  Biserica Ta  ca  adapost  lumii  ostenite;

      Slava  Tie,  Celui  ce  ne-ai  nascut  a  doua  oara  prin  apele  cele  de  viata  facatoare  ale  Botezului;

      Slava  Tie,  caci  Tu  intorci  celor  ce  se  pocaiesc  neprihanirea  crinilor;

      Slava  Tie,  adanc  nesecat  al  iertarii;

      Slava  Tie,  pentru  paharul  vietii  si  pentru  painea  bucuriei  vesnice;

      Slava  Tie,  Celui  ce  ne-ai  ridicat  spre  cer;

      Slava  Tie,  Dumnezeule,  in  veci!

CONDACUL  XII

           De   multe  ori  am  privit  cum  se rasfrangea  Slava  Ta  pe  chipurile  celor  raposati.  Cum  straluceau  de  nepamanteasca  frumusete  si  bucurie,   cat  de  nematerialnice  pareau  trasaturile  lor:  cu  adevarat  era  praznicul  fericirii  si  al  odihnei   in  sfarsit  atinse;  tacerea  lor  striga  spre  Tine.  In  ceasul  sfarsitului  lumineaza  si  sufletul  meu,  cel  care  striga:  Aliluia!

ICOS    XII

           Ce   inseamna  laudele  mele  inaintea  Ta !  Eu  nu  am  auzit  cantarea  heruvimilor -  aceasta  este partea  sufletelor  inalte -  dar  stiu  cum  te  slaveste  firea.  Am  privit  iarna  cum,  sub tacerea  lunii,  intreg  pamantul  Iti   aduce  tihnita  rugaciune,  invesmantat  in haina  alba,  stralucind  de  nestematele  zapezii.  Am  vazut  cum  se  bucura  de Tine  soarele  care  rasare  si-am  auzit  corurile  pasarilor  slavoslovind.  Am  auzit  cum  fosnesc  codrii,  canta  vanturile  si  apele  susura  cu  taina  despre  Tine,  am a uxit  cum  Te  propovaduiesc  cetele  luminatorilor  prin  miscarea  pe  care  le-ai  randuit-o,   cu  intelepciune  pe   nesfarsitele  intinderi.

           Ce  e  lauda  mea  !  Firea  este  ascultatoare,  iar  eu  nu  sunt.  Atata  cat  traiesc  si  vad dragostea  Ta,   ravnesc   sa-Ti  multumesc,  sa  ma  rog  Tie  si  sa   strig:

       Slava  Tie,  Celui ce ne-ai aratat lumina,

       Slava  Tie,  Celui ce ne-ai iubit cu dragoste adanca, nemasurata si dumnezeiasca,

       Slava  Tie,  Celui ce ne umbresti cu lumina, cu cetele sfintilor si ingerilor Tai,

       Slava  Tie,  Preasfantule Parinte, Care ne-ai chemat sa dobandim Imparatia Ta,

       Slava  Tie,  Duhule  Sfinte,  Soare  De-Viata-Facator  al  veacului  ce  va  sa vina;

       Slava  Tie,  Fiule  al  lui  Dumnezeu,  incepatura  a  mantuirii  noastre;

       Slava  Tie,  pentru  toate,  Treime  Dumnezeiasca  si  Preabuna;

       Slava  Tie,  Dumnezeule,  in  veci!

CONDACUL   XIII

           O,  Preabuna  si  De-Viata-Facatoare  Treime,  primeste  multumire  pentru  toate  milele  Tale  si  ne  arata  vrednici  de  binefacerile  Tale  ca,  inmultind  talantii  care  ne-au  fost  incredintati,   sa intram  in  vesnica  bucurie  a  Domnului  nostru  cantand  cantare  de  biruinta:  Aliluia !

Acest  Condac  se  zice  de  trei  ori. 

Apoi   se  zice  Icosul  intai:  Venit-am  pe  lume...   si  Condacul  intai: Imparate  al  veacurilor...

Si  se  face  otpustul.

       Walk in Beauty!